Cîte nu se povestesc despre acest din vremuri străvechi prieten al omului, care este cîinele ! De obicei, cîinele este lăudat pentru abnegaţia pe care o poartă stâpînului, pentru spiritul său de sacrificiu cînd acesta este în pericol.
Este cunoscut că unii cîini, îndeobşte prietenoşi cu oamenii, simt o aversiune aparent inexplicabilă faţă de o anumită persoană. Mai numeroase sînt cazurile cînd aceste animale, acceptând în preajma lor alţi confraţi de felurite rase, devin deodată nervoşi şi sînt gata să se încaiere — fără nici o pricină — cu un semen din aceeaşi rasă. Asemenea nărav al câinilor, îmi povestea un amic — mare amator de vînătoare —, a pricinuit multe neplăceri în organizarea unor partide cinegetice.
Erau trei prieteni care obişnuiau să vîneze împreună, fiecare din ei aveau cîte doi cîini. Aurel îi avea pe Azor şi Hector, Bucur — pe Grivei şi pe Rex, iar Costel — pe Ciobănel şi pe Dingo. Obişnuiau însă să plece la vînătoare doar cu un singur cîine, pentru simplul motiv că trebuiau să satisfacă tocmai asemenea capricii ale cîinilor lor, despre care am vorbit mai înainte. Dacă mergea Azor, atunci nu putea fi luat Grivei, deoarece era mai mult ca sigur că se vor încaieră. În asemenea situaţie Bucur trebuia să-l prefere pe celălalt cîine, Rex. Cînd Bucur se hotăra să fie însoţit de Rex, Costel trebuia să-l lase acasă pe Dingo, deoarece cei doi cîini se muşcau. Mai era, însă, şi altceva la mijloc, şi anume că — de fiecare dată cînd ieşeau la vînătoare cei trei prieteni — printre cîinii ce îi însoţeau trebuia neapărat să se găsească ori Azor, ori Ciobănel, dacă nu amîndoi, întrucît aceştia aveau un simţ al mirosului deosebit de dezvoltat, cu ajutorul căruia vînatul era foarte repede descoperit.
Puteţi spune care dintre cei trei vînători avea cele mai puţine probleme de rezolvat în legătură cu alegerea cîinelui cu care să plece la vânătoare, ţinînd seama că nici unul nu putea ieşi mereu cu acelaşi cîine, deoarece fiecare vînător ţinea să-şi scoată pe rînd cîinii la vînătoare ?
