GLUMELE LUI EINSTEIN

Marele savant Albert Einstein era şi un om de mult spirit. Glumele lui sclipitoare incitau totdeauna pe cei care le auzeau. De exemplu, odată o doamnă, cam snoabă, l-a întrebat :

— Dv. care ştiţi atîtea lucruri, aţi putea să-mi explicaţi ce diferenţă este între timp şi eternitate ?

— Desigur, doamnă ; eu aş avea timp să vă explic, dar v-ar trebui o eternitate ca să înţelegeţi !

Cîndva, ilustrul fizician a fost întrebat de către unul dintre admiratorii săi :

— Cum se nasc marile descoperiri care revoluţionează ştiinţa ?

— Foarte simplu — răspunse Einstein. Toată lumea ştie că este imposibil să explici cutare sau cutare fenomen. Ei bine, uneori se găseşte cîte un ignorant care nu ştie acest lucru…

Este un lucru cunoscut că Einstein nu acorda multă atenţie îmbrăcămintei sale. Odată, cu totul întîmplător, el s-a întîlnit în New York cu un cunoscut.

— Domnule Einstein, trebuie să vă cumpăraţi neapărat un palton nou. Acesta pe care-l aveţi e foarte uzat.

— De ce ? In New York nu mă ştie nimeni, a răspuns savantul cu o oarecare enervare.

Cîţiva ani mai tîrziu Einstein s-a întîlnit din nou cu cunoscutul său.

Marele fizician purta acelaşi palton. Omul, cicălitor, din nou l-a sfătuit să-şi cumpere palton.

— De ce ? a răspuns savantul. Aici mă ştie toată lumea !

Lui Albert Einstein îi plăcea deseori să se amuze pe seama unora care, lipsiţi de modestie, făceau paradă de cunoştinţele lor în diverse domenii. Astfel, într-una din seri, fiind întrebat de cineva — căruia îi plăcea să se laude că este foarte ascuţit la minte — ce vîrstă are soţia sa, savantul i-a răspuns :

— Uite dragul meu, te las să ghiceşti singur, alegînd ceea ce doreşti de pe această foaie de hîrtie. Şi Einstein i-a notat într-o clipă următoarele :

La 1 iulie 1927 soţia mea…

Omul a rămas cu gura căscată — cum se spune. Einstein îi dăduse de fapt un răspuns foarte exact. Cel in cauza trebuia numai să elimine noţiunile şi numerele care erau nepotrivite pentru a da frazei un înţeles logic, real.