SENZAŢIE MARE

Sub titlul Senzaţie mare la Bucureşti, în numărul din 2 aprilie 1856, ziarul Anunţătorul vestea deschiderea unei expoziţii cu primele maşini de clocit ouă : „Aceste maşini nemaivăzute pînă azi clocesc şi scot pui de tot felul de păsări. Vizitatorii expoziţiei vor privi cu ochii lor cum se clocesc ouăle pe calea artei tehnice, adică a aburului de apă caldă, ce circulă prin maşina de sticlă”. De asemenea, ziarul mai încunoştinţa că de la această expoziţie, instalată pe strada Ştirbei Vodă, lîngă Cişmigiu, se pot cumpăra şi pui de o zi, întrucît ouăle au fost introduse în maşinile de clocit astfel încît zilnic să iasă cîte o generaţie de pui.

Publicul nu s-a lăsat mult rugat şi permanent era mare înghesuială în preajma incubatoarelor. Vînzarea puilor de o zi se făcea în două gherete anume amenajate, preţul fiind de trei pui la cinci bani, dintr-un anume soi de găini, albe, şi de doi pui la cinci bani, din alt soi, mai acătării, roşcate.

Puii se vindeau destul de repede, oamenii fiind doritori să vadă cum arată asemenea vietăţi „artificiale”. Chiar din prima zi s-au vîndut toţi puii scoşi din două incubatoare: 30 de pui albi (din cei de 3 pui la 5 lei) şi 30 de pui roşcaţi (din cei de 2 pui la 5 lei). In total expoziţia a încasat pentru puii vînduţi 125 de lei. Dar pentru că aproape toţi cumpărătorii cereau pui de la ambele incubatoare, a doua zi vînzarea s-a desfăşurat în alt mod. Numărul puilor a fost acelaşi, 30 de pui albi şi 30 de pui roşii, numai că acum ei au fost vînduţi de-a valma, cîte 5 deodată pentru suma de 10 lei, pentru ca treaba să meargă mai repede. Cînd s-a încheiat vînzarea s-a observat cu uimire că de data aceasta suma rezultată era de numai 120 de lei şi nimeni nu-şi putea explica de ce s-a obţinut cu 5 lei mai puţin decît în ziua precedentă. Puteţi da răspunsul ?

TENACITATE SPORTIVA

Odată cu dezvoltarea sportului de masă din ţara noastră şi sportul de performanţă — într-o serie de ramuri — a obţinut rezultate valoroase în competiţiile internaţionale. Pe lîngă victoriile strălucite obţinute, în ultimii ani, de gimnastica noastră feminină, am dobîndit succese de prestigiu şi la alte discipline sportive : box, lupte, alergări, caiac, handbal, volei etc. In acest context, amintim că sportivii români, participînd la diferite întreceri internaţionale au cucerit numeroase medalii de aur, argint şi bronz.

Astfel, la Jocurile Mondiale Universitare care au avut loc în anul 1979 la Ciudad de Mexico, la care au participat peste 100 de ţări, studenţii sportivi din România au reuşit să cucerească 29 de medalii, dintre care 13 de aur, 3 de argint şi 13 de bronz, situîndu-se pe locul trei. La Jocurile Olimpice de vară ediţia a XXII-a sportivii români au obţinut 25 de medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint şi 13 de bronz. O comparaţie cu bilanţurile noastre la olimpiadele anterioare scoate în evidenţă următoarele : de data aceasta s-au obţinut cele mai multe medalii de aur, 6 faţă de 5 la Melbourne, 4 la Mexico şi Montreal, 3 la Roma şi la Munchen, 2 la Tokio si una la Helsinki.

Succesele de seamă obţinute de sportivii noştri sînt o  încununare a dîrzeniei exemplare cu care tinerii sportivi s-au pregătit, o dovadă a înaltului patriotism de care au fost şi sînt animaţi în întrecerile sportive.

Adevăr care s-a confirmat încă o dată la Campionatele Mondiale de la Lucerna (Elveţia) din anul 1974, cînd pe podiumul învingătorilor la proba de schif doi fără cârmaci pe distanta de 1 000 de metri au urcat şi reprezentantele ţării noastre : Cornelia Neacşu şi Marinela Ghiţă.

Astăzi echipajele româneşti sînt recunoscute ca fiind printre fruntaşele sporturilor nautice în competiţiile internaţionale, dar pe timpul acela ele nu-şi cuceriseră încă această faimă, aspirantele la primele locuri fiind alte ţări cu tradiţie în sportul respectiv.

Cine se aştepta ca pe podiumul de premiere al Campionatelor Mondiale de la Lucerna să urce la proba de schif doi fără cîrmaci pe distanţa de 1 000 m echipajul românesc ! La această probă concurau doar formaţii cunoscute de multă vreme pe plan mondial ! Şi cu toate acestea fetele noastre au dovedit încă o dată că ambiţia, puterea de luptă pot da noi valenţe întrecerii sportive.

In proba amintită, pe la mijlocul cursei, spre uimirea generală, echipajul românesc se afla în frunte. Dar iată că se petrece un accident cu totul neprevăzut. Una din fete, Cornelia, despre care se zicea că are cei mai frumoşi ochi din tot clubul unde activa, simte că i se pune un cîrcel la mîna dreaptă, ceea ce — practic — însemna scaderea substanţială a randamentului şi depăşirea schifului de majoritatea celorlalte ambarcaţiuni. Cu toate acestea, după cum relata presa sportivă la timpul respectiv, dovedind multă tenacitate şi voinţă româncele au echilibrat în aşa fel ritmul şi celelalte elemente tehnice ale conducerii ambarcaţiunii, încît au realizat ceea ce nimeni nu credea că mai este posibil, clasificandu-se pe locul… Ştiţi pe care loc ? Una din revistele de specialitate a reprodus atunci si o fotografie în care se putea vedea ordinea echipajelor pe la mijlocul cursei. In frunte se afla, cu un foarte mic avans, schiful nostru cu nr. 1, urmat de nr. 4, apoi de 7, 2, 9, 6, 3, 8, ultimul fiind cel cu numărul 5. Numerele acestor echipaje le puteţi scrie şi dumneavoastră în această ordine pe o bucăţică de hîrtie, pentru că ele oferă o problemă de perspicacitate.

Care din acestea sînt cele trei ambarcaţiuni care vor sosi primele? Simplu. Adunînd numerele înscrise pe aceste trei caiace se va obţine o sumă care va reprezenta o treime din suma numerelor tuturor celor nouă ambarcaţiuni, în acelaşi timp, suma numerelor primei şi a celei de a treia sosite va fi egală cu două treimi din numărul celui de al doilea caiac. In schimb, suma numerelor primei şi celei de a doua ambarcaţiuni sosite va fi egală cu dublul numărului ambarcaţiunii care va sosi a treia. Dar să nu credeţi că nu poate fi aflat şi numărul celei care va sosi a treia. Simplu. El poate fi obţinut scăzîndu-l din numărul celei de a doua ambarcaţiuni şi adăugînd la rezultatul astfel obţinut numărul ambarcaţiunii care a sosit prima.

Iată cum puteţi afla, încă de la începutul cursei, care au fost ambarcaţiunile cîştigătoare !

După care urmează povestirea propriu-zisă, cu toate peripeţiile cursei. Dar deocamdată, vă rugăm să spuneţi care a fost numărul echipajului cîştigător, precum şi numerele celorlalte două, ale căror echipaje au urcat pe podium.

BIJUTERIILE RÂDOVANCĂI

In Bucureştii de odinioară o casă boierească era o adevărată cetate, unde nici poliţia, nici justiţia domnească nu îndrăznea să intre, cu toate că un asemenea drept nu era înscris nicăieri. La trebuinţă, boierul închidea porţile şi putea să trăiască luni întregi cu familia sa şi cu oamenii casei, vreo optzeci, o sută, fără să aibă trebuinţă de cei din afară, întrucît avea hambarele şi cămările pline cu de toate.

Una dintre cele mai măreţe case ale vechiului Bucureşti, din prima jumătate a veacului al XVIII-lea, era cea a familiei Dudescului, considerată la acea vreme, fără îndoială, cea mai bogată din ţară. Iată cum descrie Ion Ghica, în ale sale Convorbiri economice, domeniile familiei Dudescu : „Cuprinsul lor începea de lîngă Sfinţii Apostoli şi mergea pînă în podul Calicilor, aproape de Antim ; cuprindea mai tot spaţiul dintre gîrlă şi dealul Spirii, locul unde este astăzi vestita mahalaua Dudescului, dar unde nu mai găseşti cea mai mică urmă de acea mărime, nici în zidire, nici în picior de om. Cel din urmă care a purtat acest nume a fost Vornicul Nicolae Dudescu, om de spirit şi învăţat : era nepot al lui Antioh Cantemir şi unchi dinspre muma poetului Iancu Vacarescu. Trimis la Paris, ca sa pledeze cauza romanilor, a stiut sa capteze atentiunea generalului Bonaparte si sa-l intereseze de soarta tarii noastre, pe generalul Sebastiani. Cu Vornicul Nicolae s-a stins şi numele şi colosala averea Dudeştilor.
Pînă acum vreo 50 de ani tot se mai vedea, în dreptul podului gîrlii dinspre strada Apolodor de astăzi, bolta unei porţi cu foişor, deasupra şi mai la stînga nişte mari dărîmături fără învelitoare, fără uşi, fără ferestre, care cădeau cărămidă cu cărămidă ; acelea fusese palatul Dudeştilor, în acele ruine locuia vestita Rădovancă, femeie chipeşă, căreia îi plăcea să-şi petreacă serile înconjurată de cucoane şi boieri. „Să fi turnat din cer cu găleata, să fi fost nemeţi de zăpadă cît casa cum bătea meterhaneaoa la vodă, la Rădovancă era bîlci”.

Dar după o noapte ca atîtea altele, nimeni n-a mai văzut-o pe Rădovancă. Unde a dispărut ?

,,Cine a putut crede vreodată că Rădovancă să fi murit ; nimeni n-a auzit jălind-o sau trăgîndu-i clopotele, nici un medic nu-şi aduce aminte s-o fi citit, nici un pantelimonesc din vremea aceea să-i fi fost săpat groapa…”
Pitoreasca povestire a lui Ion Ghica ne face şi o imagine a moravurilor şi năravurilor unei anumite părţi din lumea Bucureştilor de odinioară, dar nu încheie în totalitate istoria Rădovancăi. Pentru că însemnările mai tîrzii ale unui cronicar mai puţin cunoscut al vremii, pe nume Vanghelie Spornicu, cuprind cîteva lucruri care te pot pune pe gînduri. Din ele se desprinde ideea că Rădovancă, chipeşa femeie, fusese cuprinsă pare-se de fiorii dragostei celei de a doua tinereţi şi ar fi vrut să fugă în lume cu unul dintre arătoşii juni obişnuiţi ai casei.

Nurnai că nici unul din tinerii care ar fi putut face un asemenea pas nu dispăruse. Şi totuşi, de unde scorniseră gurile rele povestea cu fuga Rădovancăi ? Lucru sigur este că, odată cu dispariţia ei, nimeni n-a mai văzut şi n-a mai auzit ceva despre binecunoscuta-i casetă cu scumpe bijuterii şi despre săculeţii cu galbeni agonisiţi pe felurite căi de chivernisită proprietară a vechii case de pe malul gîrlei şi care fuseseră cu grijă ascunşi într-o tainiţă din zid. S-o fi omorît careva pe Rădovancă ?

Spune cronicarul că o bănuială ar fi căzut totuşi pe trei juni nelipsiţi de la petrecerile Rădovancăi şi care îi datorau, pare-se, mari sume de bani, luaţi cu camătă. Şi că unul din dregătorii vremii ar fi încercat să descurce el treburile. I-ar fi iscodit în parte pe fiecare din cei trei, care în mod sigur fuseseră în ultima seară la Rădovancă, dar fără prea mare folos, mai cu seamă că multe persoane suspuse şi care frecventau des casa Rădovancăi nu prea aveau interes să fie răscolite anumite lucruri ce se petrecuseră acolo. Aşa că, ce mai încoace şi încolo, ciudata dispariţie a fost destul de repede muşamalizată.

Cronicarul, bizuindu-se pe cele auzite de la dregător, spune că încă la începutul tainicei cercetări acesta a pus fiecăruia dintre cei trei tineri cîte patru întrebări. Iată rare au fost acestea : I. Ai luat caseta cu bijuterii şi galbenii Rădovancăi ? ; II. Ai fost în ultima seară la Rădovancă ? ; III. Ai avut datorii la Rădovancă ? ; IV. Bănuieşti pe vreunul din ceilalţi doi că ar fi omorît-o pe Rădovancă ?

La care întrebări, cei trei tineri (pe care îi vom desemna aici doar cu iniţialele prenumelor pe care le purtau) au răspuns, în ordinea întrebărilor, astfel : A : Nu, Da, Da, Da ; G : Nu, Da, Da, Nu ; S : Nu, Nu, Da, Nu.

Poate, cine ştie, dregătorul să fi aflat totuşi pînă la urmă care a fost soarta Rădovancăi. El n-a spus însă nimănui nimic şi nici scris n-a rămas ceva de pe urma lui, poate datorită interesului acelor persoane suspuse de care am vorbit mai înainte şi care nu doreau să se ştie prea multe din cele ce se petreceau în casa Rădovancăi. O însemnare însă te poate pune pe gînduri. Spune dregătorul că la cele patru întrebări pe care le-a pus tinerilor bănuiţi flecare din ei a dat cîte trei răspunsuri adevărate şi unul fals. Din această constatare, cu o doză de perspicacitate, puteţi deduce cine a fost vinovatul de dispariţia Rădovancăi ?

TURNEU INEDIT

Cine nu-i cunoaşte pe atît de vestiţii tenismeni Ilie Năstase, Stan Smith, Arthur Ashe şi Manuel Santana ? Chiar dacă astăzi anii de glorie au trecut, locul fiindule luat de cei dintr-o generaţie mai tînără, performanţele lor nu pot fi uitate prea repede, cu atît mai mult cu cît printre aceste nume se găseşte şi cel al campionului român Ilie Năstase, stea sportivă de primă mărime, care a strălucit multă vreme pe firmamentul tenisului mondial.

Am amintit doar aceşti patru mari campioni pentru că de numele lor se leagă un original turneu în America de Sud. Spunem original, deoarece în acest turneu, prin cîteva oraşe din Columbia, Brazilia şi Argentina, cei patru au jucat numai partide de dublu şi în fiecare din cele trei tari partenerii au fost schimbaţi. După cum se poate înţelege, înseamnă că de fiecare dată cînd s-a jucat în altă tară perechile au fost altele, ele însă menţinîndu-se aceleaşi în ţara respectivă, pe tot parcursul jocurilor disputate.

Avînd în faţă rezultatele cu care s-au încheiat toate partidele turneului, precum şi numele celor ce au format de fiecare dată cuplurile, vă putem oferi o interesantă problemă de perspicacitate.

Dacă vom marca jucătorii cu literele A, B, C, D, atunci putem spune că în Columbia au jucat, de exemplu, cuplurile A şi B, contra C şi D. în Brazilia şi-au măsurat forţele A şi C cu B şi D. In fine, în Argentina s-au confruntat cuplurile A şi D împotriva lui B şi C. Am socotit cîte partide a câştigat fiecare tenismen în parte. Dacă în Columbia, de pildă, cuplul A şi B a obţinut victoria în 5 jocuri, să zicem, înseamnă că atît A, cît şi B au obţinut cîte 5 puncte. Din aceste 5 puncte atribuite fiecărui partener al cuplului, am scăzut numărul partidelor pierdute. A şi B fiind învinşi, să presupunem, în 3 partide, rezultă că fiecare din cei doi tenismeni au rămas, cu cîte 2 puncte în plus. Fireşte, la rîndul lor,  adversarii, respectiv C şi D, au cîte 2 puncte în minus. Aşadar, notăm pentru A şi B plus 2, în timp ce C şi D au minus 2.
Acum vă vom încunoştinţa asupra cîtorva date cu care s-a încheiat turneul din America de Sud. „Scorurile” au fost următoarele : în Columbia, 12-4, înţelegînd prin aceasta că acel cuplu de tenismeni care a obţinut 12 victorii şi a pierdut 4 partide are un scor pozitiv de 8 (12—4=8). La rîndul lor, partenerii cuplului ce a reuşit să învingă doar de 4 ori, pierzînd totodată 12 partide, au un scor negativ, adică — 8.

In Brazilia, după cum am spus, perechile au fost schimbate, în această ţară, unul din cupluri a cîştigat 17 partide, iar celălalt cuplu a cîştigat 4 partide. în sfîrşit, în Argentina scorul a fost de 16-5.

Am adunat pentru Stan Smith numărul de victorii obţinute. Din acest număr am scăzut numărul partidelor sale pierdute. In acest fel, Stan Smith a rămas cu un scor pozitiv de 10 puncte. La fel am procedat şi pentru ceilalţi trei tenismeni. Cu acest prilej am constatat că nici unui din cei patru n-a realizat un scor identic cu altul, nici chiar în cazul cînd unul ar avea un punctaj pozitiv, iar altul, negativ. Comparînd rezultatele, ne-am bucurat : Năstase s-a clasat pe primul loc. Ultimul loc i-a revenit lui Arthur Ashe. Cunoscând toate acestea, vă solicităm să ne spuneţi cîte puncte a obţinut fiecare dintre cei patru aşi ai tenisului mondial ?

LA PARADĂ

La 27 noiembrie 1864 domnitorul Ioan Cuza aproba Legea pentru organizarea puterii armate în România. Cu titlul de curiozitate, redăm cîteva menţiuni ale acestei legi:

„Puterea armată în România cuprinde : 1. Armata permanentă cu rezerva ei ; 2. Miliţii compuse din grăniceri, dorobanţi şi rezervele lor ; 3. Toţi românii, de la virsta de 21 de ani pînă la cea de 50 de ani, sînt chemaţi a lua armele, în armata permanentă intră tinerii de la 20 la 26 de ani şi fac 4 ani permanenţa şi 2 ani rezerva. Armata este formată din : infanterie, cu regimentele de linie, batalioanele de vînători, companiile de disciplină ; cavaleria cu regimentele de lăncieri şi vînători ; artileria ; geniul ; flotila ; jandarmeria, cu escadroane călări şi cu companii pedestre ; trupe de administraţie ; intendenţa ; serviciul sanitar. Regimentele de infanterie sînt formate din cîte trei batalioane cu cîte opt companii (30—120 de oameni fiecare). Regimentele de cavalerie au cîte şase escadroane (fiecare avînd 100 de cai şi 128 de oameni, cel puţin). Artileria are regimente formate din baterii, cu 90—150 de oameni fiecare”.

Legea mai spunea : „In cazuri extraordinare, guvernul poate chema sub arme, în puterea unei ordonanţe domneşti, pe toţi oamenii de la vîrsta de 17 la 50 de ani”.

Cu timpul, organizarea armatei s-a mai modificat, dar în linii mari ea a rămas asemănătoare mulţi ani. In tot cazul, la o paradă care a avut loc după primul război mondial, la Bucureşti, au defilat în fruntea unei coloane 25 de ofiţeri, cîte cinci din fiecare armă : infanterie, cavalerie, artilerie, geniu şi marină. Erau cîte cinci sublocotenenţi, locotenenţi, căpitani, maiori şi locotenenţi-colonei. Ei au defilat într-o formaţie de pătrat, cinci rînduri de cîte cinci ofiţeri. în fiecare rînd, vertical sau orizontal, se găseau ofiţeri de toate gradele şi din toate cele cinci arme.
Probabil că unii cititori s-au mai întîlnit cu vreo problemă asemănătoare. Nici aceştia nu se vor plictisi, pentru că vom prezenta o continuare nu numai inedită, dar şi deosebit de interesantă, care va da tuturor puţină bătaie de cap.
Astfel, trebuie să ştiţi că, printr-o coincidenţă, tot cîte cinci ofiţeri proveneau din garnizoane diferite (I, II, III, IV şi V). Foarte curios este nu numai că nu existau pe acelaşi rînd doi ofiţeri de acelaşi grad şi nici din aceeaşi armă, dar nu erau nici doi militari din aceeaşi garnizoană.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Tot cîte cinci ofiţeri cunoşteau şi limbile franceză, rusă, engleză, germană, italiană şi, de asemenea, tot cîte cinci se născuseră în acelaşi judeţ : Ilfov, Iaşi, Prahova, Dolj şi Buzău. In privinţa limbilor străine pe care le cunoşteau, cît şi în legătură cu locul naşterii, ofiţerii se găseau însă pe acelaşi rînd.

Puteţi determina modul în care au defilat cei 25 de ofiţeri la parada amintită ? Pentru uşurinţă, vă oferim mai jos un careu cu 25 de căsute, în care să plasaţi 25 de ofiţeri, respectînd datele enunţaţe mai înainte. Noi am completat prima căsuţă doar cu iniţialele S (sublocotenent), i (infanterie) şi I (garnizoana). Restul căsuţelor, precum şi indicarea rîndurilor în ceea ce priveşte limbile vorbite şi judeţele de naştere urmează să le completaţi dumneavoastră.

In încheiere, vă mai punem o întrebare : puteţi orîndui asemănător, nu cinci, ci şase ofiţeri de grade diferite, de arme diferite, şi din garnizoane diferite ?